Anchetă la un spital din Craiova, după ce doi pacienți au murit în urma unor transfuzii

Anchetă la un spital din Craiova, după ce doi pacienți au murit în urma unor transfuzii
Publicat: 27/02/2017, 09:52

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Dolj, Secția 1 de Poliție Craiova a fost sesizată de reprezentanți ai Spitalului Municipal „Filantropia”cu privire la faptul că doi pacienți ai unității medicale au murit, vineri, în condiții suspecte.

„Este vorba despre o femeie în vârstă de 81 ani, internată la Secția de Hematologie, și un bărbat în vârsta de 67 ani, din Secția ATI. Conducerea Spitalului a sesizat că cei doi au decedat în condiții suspecte”, a declarat ofițerul de relații publice în cadrul IPJ Dolj, Amelia Barbu.

Până la efectuarea necropsiei, Poliția a încadrat cazurile ca moarte suspectă.

Între timp, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Dolj a făcut verificări la Spitalul Municipal, stabilind că în Secția de Hematologie au fost făcute, vineri, 12 transfuzii sanguine, în urma cărora șase pacienți au avut reacții adverse. Ulterior, doi dintre ei au decedat.

„În ziua de vineri au fost efectuate 12 transfuzii de sânge și din cei 12 pacienți, la șase au apărut reacții adverse. Doi dintre pacienți au decedat, iar alte patru sunt în stare stabilă acum”, a declarat dr. Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Acesta a adăugat că și verificările specialiștilor DSP Dolj sunt în derulare.

Ana Maria Constantinescu, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Alexandru Tudor, omul de încredere al lui Gigi Becali. Nimeni...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Accident mortal în județul Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața și altul este în stare...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
O simplă modificare a unei mese poate aduce beneficii pacienţilor cu afecţiuni hepatice
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare...
Important pentru toți utilizatorii de Chrome. Google a făcut acum anunțul
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Test de cultură generală. Care este cea mai practicată religie din lume?
×